L’AMURI VERU VENI DI L’AMURI(terza classificata premio “Castrovillari-Pollino”)

 

Mi dissaru ca non si pò campari

Tutta la vita senza di l’amuri

Non si ndi trova u si poti accattari

Ma nta vajuni e timpi pò nesciri.

Cu portafogghj a mantici e miliuni

Chij genti chi du mundu sù patruni

Sù povari e mpurrutu hannu lu cori

Ca non sannu comu poti u si pò amari.

Cu petra e caci non si pò murari

Cu lama e lima non si pò tagghjari

Si je’ cojizza non si po’ cacciari

E malu cori non ‘ndi sà teniri.

 

Li fimmani lu cusinu a ricamu

E l’omani u macinannu allu mulinu.

E’ duci comu sù li ficu i hjuri

E’ preju comu acqua di hjumari.

Non c’esti casa chi non lu po’ aviri

Mancu mal’occhiu chi lu po’ adocchjari,

alla hjumara è cantu i lavandari

pe  jembuseji sù cuntentizzi rari.

Mi disssaru ca mu si pò sentiri

Avi mu mina botti subba o cori

Avi mu pista cu santa ragiuni

Comu nu campaneju ha di sonari.

 

E mu si po’ na donna nnamurari

Avi mu trova n’ominu d’onuri

Mu si la pigghja e mu si fa giurari

Subba allu pettu soi, subba st’amuri.

Ma io no criju a chiju chi sentu diri

No sacciu si jè veru stu parrari

Ca esti cosa chi po fari mali

Esti na rosa russa cu li spini.

Nta notti scura ti duna turmentu

Ti caccia hjatu e ti faci cuntentu

Ti menti in cruci comu nu Signuri,

i patri e nostri ti faci scordari.

Oi malasorti, guai, cu e’ chi nò l’avi

Ca nd’hannu u cori povaru d’amuri

Ca comu fannu i lupi di li munti

Sù comu li briganti a passi lenti.

 

 E io chi vogghju mu trovu l’amuri,

ammenzu all’ortu mio u vogghju chjantari.

Cu nu catinu u vogghju abbivarari

Amuri, di na ‘rrama u po nesciri.

Ma si di frunda nesci e no fà hjuri

E’ megghju mu s’atterra e pemmu mori

Ca schiatta comu schiattanu i cicali

Cu mai fici l’amuri e parra mali.

  

‘Ncannolu carta canta e sà diciri,

a tutti  ca d’amuri si po’ amari…

Iju non si vindi e non si pò accattari,

ca sulu cu lu poti lu po’ aviri

e non canusci povari e baruni

e cui nd’avi sumenta, u po’ chjantari!

 

 L’amuri no si vindi e no s’accatta

No faci seru e no faci ricotta

Pungi comu la spina i na ruvetta

Cumpari ‘nta la vita all’intrasatta.

 

 

E si voliti boni mu staciti

Nto lettu chi nescitivu u moriti

A tutti quanti aviti u nci u diciti

E vui nommu nzia mai mu vu scordati:

l’amuri veru veni di l’amuri,

e no si vindi e no si po accattari.

 

**** © Giusy Staropoli Calafati  

L’AMURI VERU VENI DI L’AMURI(terza classificata premio “Castrovillari-Pollino”)ultima modifica: 2012-02-13T19:49:00+01:00da giusystar99
Reposta per primo quest’articolo
Questa voce è stata pubblicata in amore, le mie poesie. Contrassegna il permalink.